Imaginatia
Cand visam, ne folosim imaginatia. Cand nu visam, ne folosim imaginatia.
1. Elementele principale ale imaginatiei - procesul imaginativ si produsul imaginativ
Ceea ce il face pe om unic si diferit fata de cei din jurul sau nu se rezuma numai la procesele si functiile psihice "tehnice": senzatiile, perceptiile, dezvoltarea reprezentarilor, achizitia limbajului, evolutia gandirii, dezvoltarea si antrenarea capacitatilor mnezice. Toate aceste procese permit omului sa exploreze si sa inteleaga realitatea asa cum este ea. Dar dincolo de aceasta realitate obiectiva, omul are posibilitatea de a explora si o alta lume. Iar aceasta alta lume devine posibila prin intermediul imaginatiei. Prin intermediul acesteia, omul se poate detasa de lumea reala si poate explora o alta lume, creata de el. Imaginatia ii permite omului sa se detaseze de prezentul imediat - lumea lui "aici si acum" - si sa cerceteze lumi posibile, lumi viitoare. Astfel, imaginatia permite nu numai organizarea si proiectarea activitatilor viitoare, ci si anticiparea drumului care va fi parcurs si a rezultatelor care vor fi obtinute.
Fara imaginatie, omul s-ar orienta numai pe baza proceselor psihice mentionate anterior - cele "tehnice" si ar fi nevoit sa parcurga fiecare eveniment din viata sa pas cu pas, urmarind numai indiicile date de catre reprezentare, gandire, memorie, etc. Insa cu ajutorul imaginatiei, poate sa isi planifice desfasurarea activitatii si sa isi regleze in permanenta actiunile, sa invete mai repede din erori si sa fie mult mai eficient in atingerea scopului, fiind in acelasi timp capabil ca creeze mereu ceva nou.
Ca o definitie a imaginatiei, M. Zlate afirma ca "imaginatia este procesul de combinare si recombinare a datelor din experienta anterioara in vederea dobandirii unor imagini noi, fara un corespondent in realitate sau in experienta noastra personala; imaginatia este procesul de creare a noului in forma ideala."[1]
2. Interactiuni cu alte mecanisme psihice - Mecanismele imaginatiei
Imaginatia apare pe o anumita treapta a dezvoltarii psihice a individului, dupa ce au aparut alte procese si functii psihice care-i pregatesc desfasurarea, precum reprezentarile, limbajul, gandirea, etc. Imaginatia interactioneaza permanent cu toate procesele psihice si, in mod special, cu gandirea, memoria si limbajul.
Memoria, in raport cu imaginatia, constituie un suport al desfasurarilor imaginative pentru ca ofera material de combinare pentru imaginatie precum: reprezentarile, ideile, trairile afective. Dar in timp ce memoria este retrospectiva, referindu-se la trecut si la certitudinile experientei realului, imaginatia este perspectiva, deschizandu-i omului posibilitatea de a explora viitorul, irealul, posibilul. Daca memoria este reproductiva, incercand sa fie cat mai fidela realitatii invatate, imaginatia este innoitoare, fiind cu atat mai valoroasa cu cat rezultatele sale se deosebesc de ceea ce exista in experienta subiectului. Si totusi, imaginatia nu reflecta viitorul, pentru ca viitorul nu exista decat in masura in care memoria tine minte ce are de facut.[2]
Gandirea intervine in procesul imaginativ ca un antecedent al acesteia. In prima instanta, omul cunoaste si intelege ceea ce este esential, necesar, general din realitatea existenta sau ceea ce este ipotetic, posibil, dar fundamentat logic si face acest lucru cu ajutorul gandirii. De-abia apoi omul se afla in situatia in care poate explora necunoscutul, posibilul, viitorul. Uzand de structurile operationale ale gandirii, produsele imaginatiei capata consistenta si o valoare productiva mai mare si in acelasi timp imaginatia creatoare valorifica rezultatele activitatii cognitive, valorifica idei, conceptii, sisteme teoretice, modele conceptuale pentru a genera rezultate, idei, conceptii originale.
Ca proces psihic de maxima specificitate umana, imaginatia nu putea sa aiba loc in absenta mecanismelor verbale. Cuvantul, ca substitut al obiectului, dar si a imaginii acestuia se instituie ca instrument de lucru al imaginatiei. Initial mediata de limbajul extern utilizat de copil in jocul simbolic, apoi prin intermediul limbajului intern, imaginatia capata o viteza mai mare de desfasurare, autonomie si posibilitatea ancorarii rezultatelor acesteia la nivelul memoriei de lunga durata.
In plus fata de procesele cognitive, in actul imaginativ intervine si afectivitatea. Incarcatura afectiva si tensiunea emotionala traite de om la un moment dat pot stimula evocarea elementelor experientei anterioare si apoi combinarea variata si neasteptata a acestora. Emotiile sustin energetic procesul imaginativ si mai ales procesul imaginativ creativ, acesta devenind cu atat mai inedit cu cat tensiunea si pulsiunile, atat constiente cat mai ales inconstiente, intervin in clarificarea unei situatii, limpezirea unor raporturi, descoperirea raspunsului la o problema.
Fiecare act de imaginatie are o motivatie proprie izvorata dintr-o trebuinta, dintr-o nevoie, dintr-o stare de necesitate, iar aceasta motivatie mentine imaginatia pe un fagas al productivitatii si o subordoneaza scopului.
Vointa intervine in procesul imaginativ pentru a restabili echilibrul dintre exigentele ratiunii si cele ale afectului. Astfel, imaginatia este "disciplinata" pentru a-si atinge scopul final. Formele creative ale imaginatiei sunt reglate de atitudini creative izvorate din calitatile vointei: ambitie, perseverenta, independenta in actiune.
Procesul si produsul imaginativ exprima, in ultima instanta, personalitatea omului. Acesta are o anumita atitudine fata de sine, fata de lume, fata de propria activitate si in acelasi timp are o experienta proprie de viata, niste orientari dominante, o anumita dinamica temperamentala pe care le imprima propriului proces imaginativ, diferentiindu-se astfel de cei din jurul sau.
3. Procedeele imaginatiei
4. Formele imaginatiei
Formele imaginatiei sunt privite sub doua aspecte: intentionalitatea si implicarea activa in actele imaginative. Astfel, putem distinge intre:
- formele involuntare: visul din timpul somnului
- formele semivoluntare: reveria
- formele voluntare: imaginatia reproductiva, imaginatia creatoare si visul de perspectiva.
Visul din timpul somnului reprezinta, din perspectiva bio-psihologica, o perioada de reorganizare, restructurare si sedimentare a informatiilor. Astfel, omul are nevoie de o perioada de somn care asigura odihna si recuperarea sistemului nervos, dar si sistematizarea si fixarea informatiilor.
Mecanismele neurofiziologice ale visului sunt destul de precise, cercetatorii identificand nu numai existenta unor miscari oculare rapide in timpul somnului cu vise, care sugereaza miscarile globilor oculari, ci si identificarea perioadelor cu vise din timpul unei nopti. Astfel, omul are un numar de 4-5 episoade cu vise pe parcursul intregii nopti, la intervale de aproximativ 90 de minute si dureaza circa 10-15 minute, prima perioada de vis instalandu-se la circa 90 de minute dupa adormire. Experimentele din domeniu au demonstrat ca omul dispune de un remarcabil "ceas" intern care masoara perioadele de vis astfel incat o persoana privata de vise in noaptea anterioara va visa in a doua noapte in plus, exact cu acea perioada a privarii de vis.[3]
Ca inlantuire de imagini, emotii si reflectii, visul este echivalent cu trairea unei experiente intrucat ne raportam fata de continutul visului la fel ca si fata de evenimentele din viata reala. Ceea ce le diferentiaza pe cele doua este originalitatea visului, faptul ca acesta nu copiaza niciodata lumea reala, dar preia din aceasta dorinte si ateptari ale persoanei care nu au fost satisfacute in starea de veghe si care au fost inhibate constient si refulate astfel in inconstient. Caracterul simbolic al visului permite descifrarea elementelor din vis care par a fi paradoxale prin descoperirea si interpretarea legaturilor dintre actiunile, relatiile si preocuparile persoanei din starea de veghe. În plus, presupunând că visul conţine intenţii inconştiente, acesta “trebuie să ne servească drept rădăcină pentru întâmplări viitoare”.[4]
Reveria, ca forma semivoluntara a imaginatiei, are loc in timpul starilor de veghe si relaxare, declansandu-se involuntar si putand fi sustinuta voluntar de catre persoana. Poate aparea fie pentru a rezolva probleme din trecut, avand astfel caracter retrospectiv, fie pentru a proiecta, anticipa si formula ipoteze cu privire la viitor.
Reveria este un fel de experiment mental asupra trecutului prin care evenimente personale si puternic incarcate afectiv negativ sunt readuse la timpul prezent, permitandu-i astfel individului sa elaboreze scenarii alternative pozitive ("ce ar fi trebuit sa spun") care sa contribuie la imbunatatirea imaginii de sine a persoanei.
Din punct de vedere al perspectivei proiective, reveria porneste de la datele din trecut si de la cele din prezent si se orienteaza spre viitor, prin simularea unor scenarii sau situatii de viata ("ce ar fi daca"). In acest caz, reveria reprezinta stadiul pregatitor al imaginatiei creatoare, dar daca este prelungita poate fi defavorabila dezvoltarii personalitatii, pentru ca satisfacerea fictiva a dorintelor poate anula activitatile reale, practice, eficiente.
Imaginatia reproductiva este o forma activa, constienta si voluntara care consta fie in construirea mintala a imaginii unor realitati existente in prezent sau in trecut, dar care nu pot fi percepute direct, fie in construirea mintala a unor evenimente care nu au un corespondent in experienta personala a subiectului. Construind o noua realitate, imaginatia combina idei si imagini sub influenta unor indicatii concrete, a unor schite sau a indicatiilor verbale. Cel mai comun exemplu se refera la utilizarea imaginatiei reproductive in activitatea de invatare a unor materii abstracte (fizica, matematica, chimie) sau a evenimentelor istorie, a fenomenelor geografice si, de ce nu, in activitatea beletristica. Imaginatia intretine interesul si starea optima de atentie in lectura unei carti.
Imaginatia creatoare este forma cea mai complexa si cea mai importanta a imaginatiei, caracterizata printr-un produs final nou, original si personalizat. Cele doua forme principale ale imaginatiei creatoare sunt inovatia si inventia. Inovatia rezulta dintr-o combinare transformativa a unor elemente si date cunoscute, rezultatul fiind un produs cu atribute de noutate. Inventia este caracterizata in totalitatea ei de originalitate. Inventie este avionul cu reactie a lui H. Coanda, iar inovatiile au condus la avioanele cu reactie.
Visul de perspectiva consta in proiectarea constienta si voluntara a drumului propriu de dezvoltare in acord cu posibilitatile personale si cu conditiile si cerintele sociale. Acesta contribuie la formarea idealului de viata si prin el motivarea activitatii curente, a optiunilor profesionale, a actiunilor de autoformare si autoeducare.
5. Atitudinile creative
Atitudinile creative scot in evidenta relatia dintre aptitudini si atitudini ca model explicativ al creativitatii. Creativitatea presupune:
- sa ai incredere in fortele proprii;
- sa investesti cognitiv si afectiv in profesiunea aleasa;
- sa ai o atitudine antirutiniera;
- sa adopti noi scopuri neobisnuite si chiar indepartate;
- sa iti asumi riscurile legate de indeplinirea proiectelor dificile;
- sa perseverezi in cautarea de solutii si sa iti revizuiesti si sa iti optimizezi in continuu proiectul;
- sa recunosti deschis valoarea altora si sa afirmi onest propria valoare
- sa ai un simt aparte pentru nou si sa cauti in mod consecvent originalitatea.
Bibliografie
Aniţei, M. (2010), Fundamentele psihologiei, Bucureşti: Editura Universitară
Wittels, F. (1994), Freud – Omul, doctrina, şcoala, Bucureşti: Editura Gramar
Zlate, M., Mitrofan, N., Cretu, T., Anitei, M. (2005), Psihologie. Manual pentru clasa a X-a, Bucuresti: Editura Aramis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu